Careul de ași
Note de vacanță
Vacanța continuă, nu doar la parlamentari! Însă gândurile nu iau niciodată pauză: azi, mergând prin sat, am realizat că inerția politică pe care o resimțim de la București e dată de o ecuație complicată, cu patru necunoscute. Eu am numit-o un careu de ași politici.
Asul de verde, de frunză, de pică sau de inimă neagră e PSD-ul: cum spunea bunicul meu, mergi pe verde, că la verde nu se perde! Asta a fost multă vreme abilitatea social-democraților (asemenea selecționatei de fotbal a Spaniei): să piardă doar în mod excepțional. Asta nu doar că face victoriile lor cam plictisitoare; în plus, așa cum știm deja, când au pierdut în 2024, au pierdut cel mai mult din toată istoria postdecembristă.
Asul de inimă sau de roșu este PNL-ul: pentru a câștiga, au marșat deseori pe emoția anti-PSD (în termeni sportivi, s-au erijat în underdog1). Abilitatea liberalilor este să se conecteze la emoția alegătorilor, iar Ilie Bolojan nu face altceva decât să continue această tradiție. Însă, ceva s-a schimbat: această strategie nu pare să mai aducă o porțiune îndestulătoare a electoratului de partea lor.
Faptul că cele mai vechi două partide din România sunt în scadere se datorează următorilor doi jucători: asul de romb sau de dubă este reprezentat de USR. Aceștia au adus pentru prima dată un nou stil de a face politică, un fel de leadership politic pe diagonală. USR se adresează, asemenea liberalilor, factorului emoțional din politică, însă încearcă, asemenea social-democraților, să construiască structuri care să le asigure stabilitatea.
Însă nu au reușit acest lucru decât în urbanul mare, unde până recent câștiga PNL. În urbanul mic și în rural, loiale PSD câteva decenii, a apărut AUR, care este asul de treflă sau de cruce. Această asignare nu este una ironică sau discriminatoare: sunt conștient că Partida Romilor are acest însemn electoral, însă acolo unde am învățat eu să joc cărți nu i se spunea treflă (adică trifoi), ci cruce. Mi s-a părut potrivită alăturarea dintre modul cum se comportă AUR și simbolul crucifixului de pe cărțile de joc.
Pentru că aceasta este și abilitatea de bază a acestui partid: să pară că reprezintă valorile cele mai înalte ale poporului român în timp ce folosesc mijloacele cele mai prozaice cu putință. Însă AUR nu trebuie să se îngrijoreze de această incompatibilitate ontologică atâta timp cât aproximativ un sfert din electorat consideră că ei sunt singura variantă viabilă la ora actuală. Ce te faci însă dacă mai toate cele patru partide au fiecare câte un sfert de electorat?
Pentru prima dată in istoria recentă, peisajul politic pare a fi atins cu adevărat un fel de stabilitate de rău augur: patru jucători oarecum egali, care nu vor neapărat să colaboreze unii cu alții, dar care nici nu au capacitatea să își sporească influența. Aceasta este adevărata stabilocrație pe care jocurile de putere de după pandemie au creat-o. Și nimeni nu pare mulțumit cu ea.
Dacă trifoiul cu trei foi aduce noroc pentru cei care îl poartă la ei, cel cu patru foi pare a aduce nesiguranță pentru toată lumea. Veți spune: păi mai e și UDMR și celelalte minorități sau grupul de parlamentari neafiliați. Însă, iată că aceștia nu (mai) par a putea să încline balanța în dreptul vreuneia dintre părți.
Ce se vede în schimb este un caleidoscop de combinații: de exemplu, în satul nostru USR conlucrează cu PSD pentru a ține PNL în șah. Acest lucru este de neconceput la nivel național, însă asta doar pentru că așii încearcă din răsputeri să își păstreze culorile asignate. De fapt și de drept, ei nu realizează că în politica dâmbovițeană aceasta este o perioadă în care trebuie să lucrezi cu elementele comune, nu cu cele care te disting de ceilalți.
În mod oarecum neașteptat, guvernul interimar nu pare să fie atât de incapacitat politic pe cât ni se spunea atunci când instituțiile media făceau caz de criza în care ne aflăm după moțiunea de cenzură din mai. La nivel macroeconomic, România pare să își revină. Doar la nivel de reforme, România este în continuare în expectativă.
Însă asta era de așteptat: nu înțeleg de ce un om inteligent precum Ilie Bolojan a făcut atât de mult hype pe reformele structurale pe care urma să le introducă din momentul în care a preluat conducerea guvernului. În contextul politic descris mai sus, cu acea coaliție de trei ași din patru, era imposibil în 2025 să existe bună pace. Din păcate, asta e problema de bază cu reformele: sunt posibile doar în situații excepționale, când un partid, maxim două dețin o majoritate confortabilă.
Chiar și atunci, însă, e nevoie de sprijinul alegătorilor. Din păcate, eu unul nu știu o reformă unde să existe consens între populație și politicieni: cele pe care și le doresc oamenii, nu le vor cu adevărat conducătorii și viceversa. Adevărata dimensiune a paraliziei politice în care ne regăsim la ora actuală este mai complexă decât pare la prima vedere: ea se extinde nu doar pe orizontală, ci și pe verticală.
Echipa mai mică, cea cu mai puține șanse.