Dacă pică România, va cădea și Republica Moldova
Și viceversa
Fie că suntem conștienți sau nu, avem o influență pozitivă semnificativă asupra Republicii Moldova. România este mai mult decât o soră mai mare a vecinei de la est de Prut. Dacă ne asumăm această realitate, trebuie să acceptăm și răspunderea pe care o presupune acest rol. Dacă nu ne interesează acest lucru, riscăm să îi tragem în jos o dată cu propria noastră cădere în irelevanță.
Relația dintre cele două țări trebuie regândită în contextul atacurilor virulente din ultima perioadă ale propagandei rusești. La finalul alegerilor din mai 2025, România este la fel de divizată pe cât credeam că era Republica Moldova: încă din anii 1990 ni se spunea că există un clivaj semnificativ între populația vorbitoare de limba română și cea care declară limba rusă drept limbă maternă.
Parcă pentru a sublinia nu doar această diviziune internă, dar și un spirit de frondă îndreptat înspre România, liderii moldoveni au declarat oficial pentru o vreme că în Moldova se vorbește limba moldovenească, continuând argumentația din perioada în care se aflau sub hegemonia URSS, deși oficial nu îi mai obliga nimeni și nimic să o facă. Presupunerea mea e că, în mod îndreptățit, moldovenii nu aveau nici un motiv real să se mândrească cu apartenența la bazinul lingvistic românesc. Cel puțin până în primii ani ai noului mileniu, nici măcar românii nu aveau motive pentru a se lăuda cu propriile realizări.
Însă lucrurile au evoluat, de bine de rău România a învățat din unele greșeli, iar cetățenia românească a început să valoreze ceva pe plan european. Am putea să fim cinici și să îi acuzăm pe frații și surorile de peste Prut că sunt patrioți doar când le iese ceva din asta: mulți români îi tratează zilele astea mult mai rău, respectiv ca pe trădători pentru că aparent au împins România și mai departe pe drumul integrării europene. Dar nu am fi decât cinici dacă acționăm așa!
Istoric vorbind, Basarabia nu are aceleași amintiri edulcorate din perioada interbelică precum România Mare. Pe scurt, guvernarea românească nu a onorat promisiunile pe baza cărora s-a edificat Marea Unire din 1918, Basarabia neavând parte de o dezvoltare considerabilă până când va fi anexată de URSS. Din această perspectivă trebuie înțeleasă nostalgia unei întregi generații după umbrela de la răsărit: sovieticii au implementat o strategie de dezvoltare economică de pe urma căreia au beneficiat toate statele subordonate lor (chiar și cele vecine: România exporta cantități considerabile de produse în URSS până în decembrie 1989).
În schimb, o dată cu alinierea României la structurile internaționale occidentale și repornirea economiei în noua paradigmă liberală și capitalistă, aceasta a reușit să devină o reală influență pozitivă pentru Republica Moldova. Faptul că la nivel politic nu au existat eforturi vizibile de a apropia cele două state (posibil și pentru a evita conflictele ideologice cu Imperiul Putinist) nu a oprit o apropiere tot mai puternică la nivel economic și social. Rămân așadar două subiecte care pe moment nu au fost încă discutate cu adevărat până acum: o eventuală (re)Unire a celor două țări și influența pozitivă pe care Moldova o poate avea asupra României.
Ordinea logică cere să începem cu posibila influență pozitivă pe care o poate avea Moldova asupra României. Aceasta poate fi resimțită, așa cum spuneam mai sus, în ultimele săptămâni: deși nu a fost confirmată oficial informația, unii români din diaspora par a fi convinși că influența tradițională a votului diasporei a fost contracarată de votul cetățenilor români de origine basarabeană. Însă, dincolo de vot, după anularea alegerilor din noiembrie 2024 au existat diferite voci dinspre Republica Moldova care au avertizat asupra mecanismelor nocive din spatele campaniei agresive a unor candidați.
Republica Moldova are o experiență vastă cu ingerințele nesolicitate ale statului oligarhic ce guvernează de la Kremlin, atât în plan politic, cât și în plan economic și bancar. Momentul actual este un bun prilej pentru statul moldovenesc să își promoveze expertiza în probleme de securitate națională și să exporte cunoștințe specifice dincolo de Prut. Un gospodar bun face treabă cu ce are la dispoziție: moldovenii ar putea transforma o experiență atât de nefastă precum agresiunea hibridă putinistă constantă într-un prilej de a obține sprijin suplimentar de la și influență asupra modului cum plănuiește România pe viitor strategia de apărare regională.
Republica Moldova poate deveni o reprezentantă soft power în regiune tocmai prin trecutul și prezentul extrem de diferit de sora sa mai mare. Un subiect la fel de important rămână modul în care este gestionată prezența unor minorități etnice mult mai reprezentative pe partea dreaptă a Prutului decât cele de pe partea stângă. În ultimii 35 de ani, România a fost relativ indiferentă cu privire la etniile care locuiesc pe teritoriul național; Republica Moldova nu și-a permis niciodată acest lux.
Luând în calcul doar aceste elemente, se întrevede întrebarea: cum este posibil ca unii români să sprijine ideea simplistă a unei Uniri între România și Republica Moldova? Cât de iresponsabil este faptul că o eventuală Unire este susținută în contextul în care ea manifestă mai degrabă tendințe de expansiune ale hegemoniei românești, nu o încercare de a crea legături sustenabile între cele două țări! Este ironic faptul că cei care doresc să sprijine păstrarea suveranității românești în relațiile cu structurile europene nu doresc să ofere același lucru cetățenilor Republicii Moldova în relația acestora cu România.
În mod bizar, agresiunea hibridă promovată de cleptocrația din fruntea Federației Ruse reușește să scoată la iveală elemente de legătură între cele două țări nu doar vecine, ci și înrudite. Dacă va exista un moment și o formă practică de apropiere, acesta pare a se profila într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Însă un lucru trebuie întotdeauna rememorat: pierderea influenței asupra Republicii Moldova va crea un val de resentimente în rândul unei sau mai multor generații de ruși.
Din păcate, marea majoritate a oamenilor de rând din Rusia trăiesc în continuare într-o paradigmă post-imperială agresivă: cu alte cuvinte, nu doresc să accepte faptul că au pierdut statutul pe care îl dețineau anterior și sunt dispuși să pedepsească pe oricine încearcă să consolideze noua realitate geopolitică. Și mai simplu spus, Rusia profundă nu poate accepta că cetățenii unora dintre fostele republici sovietice nu vor să mai aibă nimic de a face cu ei și sunt dispuși să promoveze echivalentul diplomatic al dragostei cu forța.
Apropierea dintre România și Moldova, respectiv Moldova și structurile occidentale, va aproba constant această traumă istorică netratată. Direct sau indirect, România este un inamic al Rusiei, în ciuda faptului că România face tot posibilul să nu apară pe radarul diplomației de la Kremlin. Uneori e nevoie să înfrunți acel bully care nu doar te amenință pe tine, dar îi amenință pe ai tăi. A te preface că totul e în ordine nu duce decât la divizarea propriului popor, așa cum vedem în România zilelor noastre.